Fundația Humanitas Christiana (www.humanitaschristiana.ro), în deplin acord cu scopul pentru care a fost constituită în anul 1995 la inițiativa Profesorului clasicist Paul Găleșanu, acordă burse în cuantum de 500 de lei, ca sprijin financiar (aprox. 70%) pentru participarea la cursurile e-learning de Limba Greacă Veche / Limba Greacă Bizantină organizate de platforma Addendum Plus. În cazuri bine justificate (de exemplu, venituri familiale mici), bursa poate fi în cuantum de 700 de lei.
Eligibilitate: Candidații trebuie să fie cetățeni români, cu vîrsta cuprinsă între 12 și 30 de ani și să aibă statutul de elev sau student (inclusiv doctorand).
Dosarul de candidatură va conține:
– O scrisoare de intenție (max. 1 pagină), redactată în limba română, în care să fie precizată motivația candidatului pentru învățarea / aprofundarea limbii grecești;
– Un CV tabelar (în orice format).
Dosarul de candidatură va fi transmis prin e-mail în format .pdf (un singur document) la adresa contact@humanitaschristiana.ro, pînă la data de 5 martie 2026.
Alte condiții de acordare a bursei:
– În urma declarării admisibilității candidaților, aceștia vor fi invitați la susținerea unui interviu, la o dată și o oră stabilită de comisia de acordare a bursei, prin mijloace de comunicare video la distanță;
– Bursa „Paul Găleșanu” poate fi acordată concomitent cu orice altă formă de finanțare, publică sau privată, dar nu pentru același obiectiv.
