Proiect desfășurat în colaborare cu Parohia Sf. Ilie-Gorgani
Acest proiect a fost conceput în anul 2001 de Manuela Sima, pe atunci studentă a Facultăţii de Teologie din Bucureşti, secţia Asistenţă Socială, pentru a veni în întâmpinarea unei nevoi a Parohiei Sfântul Ilie-Gorgani aceea de a recupera relaţia dintre tineri şi persoanele de vârsta a treia.
2. Obiective generale:
– prevenirea marginalizării şi a excluderii sociale
– promovarea incluziunii în comunitatea parohială a tuturor persoanelor aflate în dificultate
– facilitarea comunicării între generaţii
3. Obiective operaţionale:
a) servicii de asistenţă religioasă şi comunicare:
– acordarea de ajutor bătrânilor pentru a se putea deplasa la Biserică în zilele de sărbători;
– pentru cei nedeplasabili, vizitarea bătrânilor duminica la domiciliu, aducându-le anafură, agheasmă şi alte lucruri de care au nevoie de la Biserică; la cerere, citirea pericopei evanghelice, precum şi discutarea temei respective;
– după caz, citirea din presă sau alte cărţi de interes;
– efectuarea de plimbări în aer liber;
– deplasarea la spital sau în alte locuri de necesitate stringentă;
– organizarea unor întâlniri şi excursii trimestriale, cu şi pentru cei vârstnici (ex: întâlniri cu preoţii din Parohie pentru spovedanie sau convorbiri duhovniceşti; întâlniri cu toţi beneficiarii programului pentru înfiinţarea unui cerc de discuţii; excursii de o zi-două la diferite mănăstiri etc.)
b) servicii sociale:
– efectuarea de cumpărături (după caz);
– donaţii constând în îmbrăcăminte şi alimente;
– ajutoare ocazionale (pachete cu ocazia sărbătorilor);
– donarea medicamentelor prescrise de medic;
c) servicii medicale:
– consultaţii acordate de un medic geriatru, colaborator al Fundaţiei;
4. Beneficiari:
– Persoanele vârstnice din Parohia „Sf. Ilie Gorgani”
– Tinerii din Biserica „Sf. Ilie Gorgani”
5. Raport de activitate (2001 – 2009)
a) Beneficiari:
– Bătrâni: Lenţa Viorica, Dumitrescu Valentina, Hangiu Lucreţia, Iliescu Victor, Matei Maria, Nichita Mihai, Nicolau Margareta, Pectu Filoftea Viorica, Siminel Larisa.
– Tinerii: Burcea Petruţa, Cârlănescu Eliza, Ciobanu Tatiana, Ciobu Iuliana, Ciucu Elena, Comănescu Cristian, Dincă Andrei, Gordon Octavian, Gordon Constantin, Marinescu Gabriela, Mazilescu Petru, Neagoe Maria-Magdalena, Oană Ana, Pascu Monica, Rădulescu Cristina, Sârbu Anca, Sima Manuela, Stanciu (Baroi) Ionica, Stupariu (Pătru) Ileana, Truţă Ana, Tudose Laura, Vişan Cristina.
b) Obiective realizate:
– servicii de asistenţă religioasă şi comunicare
– servicii sociale
Notă: aceste servicii au fost prestate pe bază de voluntariat din partea tinerilor, precum şi cu ajutor financiar din partea Parohiei „Sf. Ilie Gorgani”, ajutor constând într-o suma lunară acordată, după caz, persoanelor vârstnice, ca ajutor în procurarea medicamentelor necesare.
c) Dificultăţi întâmpinate:
– tendinţa de marginalizare socială a vârstnicilor
– lipsa serviciilor tip „centru de zi” pentru vârstnici
– resurse financiare insuficiente